Pensiile întârzie și în februarie. Sute de mii de pensionari încă nu au primit banii pe ianuarie

Sursa foto: playtech.ro

Sute de mii de pensionari nu au luat pensia pe ianuarie nici acum, potrivit unei monitorizări din teritoriu. Newsweek vă spune în care localități nu au ajuns banii la pensionari și când îi vor primi.

Situație incredibilă la Poșta Română care este departe de a finaliza distribuția pensiilor pe luna ianuarie. Legea spune că pensia trebuie să fie livrată prin Poștă cu ajutorul poștașilor, în fiecare lună, între 1 și 15.

Nu au fost aproape niciodată întârzieri. Luna ianuarie 2025 a fost o excepție nedorită.

Sute de mii de pensionari nu au luat pensia pe ianuarie nici acum. Vor fi întârzieri și în februarie

Newsweek a avertizat că vor fi mari întârzieri în distribuția pensiei în luna ianuarie, deoarece bugetarii au avut multe zile libere la început de an. Dar, nu am fi crezut că se va ajunge aici.

Livrarea pensiilor a început abia pe data de 10 ianuarie, apoi au urmat alte 2 zile libere pentru poștași, pe 11 și 12 ianaurie când au fost zile libere.

Newsweek a publicat atunci un document intern al Poștei în care se preciza că pensiile vor fi trimise în teritoriu până pe data de 22 ianuarie. Cu o întârziere de 7 zile față de termenul ultim de trimitere a pensiilor.

Newsweek a aflat că termenul pentru livrarea pensiilor a fost deja depășit. În acest moment sunt sute de mii de pensionari care nu au luat pensia prin poștă. Este vorba de pensionarii din satele mai mari unde sunt mai puțini poștași la o populație vârstnică numeroasă. Am putut confirma această situație în cel puțin 2 județe din sudul României.

Nu toate pensiile au fost livrate prin poștă în Teleorman și Giurgiu. Mai sunt și alte județe în aceeași situație.

Foarte probabil că livrarea pensiei pe luna ianuarie va continua și săptămâna viitoare.

Și în unele orașe medii sunt probleme pentru că nu sunt destui poștași. De altfel, Poșta Română a recunoscut că nu are destul poștași. Poșta Română face angajări. Poți găsi o slujbă la Poșta Română care are nevoie de nu mai puțin de 250 de poștași.

Probleme cu pensia și pe mai departe?

Peste 2 săptămâni începe distribuția pensiei pe luna februarie. Exact ca în ianuaire, Poșta Română începe cu zile libere deoarece 1 februarie este sâmbătă, iar duminică este 2 ianuarie.

Newsweek vă prezintă cum poți să treci de la pensia prin poștă la cea pe card. Pensia pe card se dă pe data de 12 și 13 ale fiecărei luni și nu întârziere niciodată.

Sunt câțiva pași simpli de făcut și se poate chiar online.

„În vederea încasării pensiilor prin cont curent personal, pensionarii se adresează direct instituțiilor financiar-bancare, solicitând deschiderea contului.

Contul se deschide pe numele clientului beneficiar de drepturi bănesti sau a reprezentantului său legal, la solicitarea acestuia sau, după  caz, la cererea mandatarului desemnat de acesta  prin procură specială, emisă conform legii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: