Pensionarii iau pensia cu întârziere în aprilie. Județele afectate de greva poștașilor

Sursa foto: Economica

OFICIAL Pensionarii iau pensia cu întârziere în aprilie. Cele mai afectate județe de greva poștașilor. Anunțul a fost făcut de sindicaliști care spun că mâine poștașii nu muncesc. Greva va fi atacată în instanță.

Poștașii se află în grevă generală, iar negocierile cu Poșta Română au eșuat. Blocul Național Sindical a anunțat că greva poștașilor continuă și mâine.

Azi, 2 aprilie ar fi trebuit să fie prima zi în care poștașii livrează pensia.

„Blocul Național Sindical informează că în timp ce ministrul Digitalizării încearcă o mediere pe cale amiabilă cu reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, conducerea Companiei Naționale Poșta Română a deschis între timp două dosare în instanță. Unul pentru suspendarea grevei și unul pentru constatare nelegalitate grevă și daune.

Reprezentanții sindicatului se vor prezenta mâine în instanța de judecată pentru a-și formula apărarea.
Greva angajaților din cadrul C.N. Poșta Română continuă și astăzi la nivel național”.

Județele și localitățile care au confirmat greva

Cluj 9

Oficiul Poștakl Dej 1

HUB-ul regional Maramureș

HUB regional Sibiu

OP Bacău 1

toate oficiile poștale din jud Dâmbovița și din județul Tulcea

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: