Percheziții de amploare. 35 de firme, cu implicare în activități media, ”călcate” de polițiști și procurori

În această dimineaţă au loc, în Bucureşţi şi judeţul Ilfov, percheziţii la 9 adrese, fiind vizate 35 de firme pentru evaziune fiscală, într-un dosar disjuns din cazul Mediafax.

Potrivit anchetatorilor prejudiciul este de peste patru milioane de euro.

„În această dimineață, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfăşoară o operaţiune ce vizează destructurarea unei reţele infracţionale, specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi rambursare ilegală de T.V.A.”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Sunt efectuate 9 percheziţii pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. La activitățile desfășurate de polițiștii de investigarea criminalităţii economice participă și luptători din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R. şi specialişti criminalişti”, mai menționează sursa citată.

„Din investigații a reieșit că, în circuitul infracţional sunt implicate 35 de societăţi comerciale româneşti, cu implicare în „activitaţi de media”, ai căror reprezentanți ar fi obţinut, fără drept, bani, prin rambursare ilegală a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat al statului. Activităţile infracţionale s-ar fi derulat în perioada  aprilie 2012 – martie 2014. Prejudiciul estimat este de 12.300.000 de lei”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: