Procurorii DNA Suceava fac, miercuri, percheziţii la 92 de adrese din judeţele Botoşani şi Iaşi, într-un dosar care vizează fapte de corupţie comise de funcţionari publici de la un spital în contextul fraudării unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Trei dintre descinderi au loc la instituţii publice, între care Spitalul ”Mavromati” şi sediul Consiliului Judeţean Botoşani, iar o alta la sediul PSD Botoşani. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Federovici, a declarat că au pus la dispoziţie toate documentele, iar procurorii au făcut percheziţia de rigoare şi nu s-au ridicat înscrisuri. Despre percheziţiile la sediul PSD, ea a precizat că au avut loc ”probabil pentru că are şi calitate politică”. Federovici a spus că nu ştie nimic despre şpăgi pentru angajarea unor persoane în spital.
UPDATE – În urmă cu trei ani, liderul PSD, Marcel Ciolacu, scria pe Facebook: ”Doina Federovici – prima femeie social-democrată preşedinte de Consiliu Judeţean! Botoşănenii au făcut cea mai bună alegere! Urmează patru de ani de dezvoltare pentru Botoşani! Felicitări şi mult succes, Federovici Doina Elena!”.
UPDATE – Potrivit presei locale, una dintre percheziţiile din Botoşani vizează Spitalul ”Mavromati”, o alta biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Fedorovici, iar cea de la sediul unui partid are loc la PSD Botoşani.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018-2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante, anunţă DNA.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News