Poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în judeşele Argeş şi Teleorman, la persoane suspectate că au comis infracţiuni în SUA, acestea fiind acuzate că au obţinut ilegal ajutoare de şomaj în California, iar prejudiciul depăşeşte cinci milioane de dolari.
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii şi procurorii au făcut, în baza unei comisii rogatorii internaţionale transmise de către autorităţile judiciare americane, opt percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Teleorman, la persoane cercetate pe teritoriul S.U.A. pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor, în perioada 2020-2022.
Totodată, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost condusă o persoană, care face obiectul unei cereri de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulate de către autorităţile americane.
“Autorităţile federale americane competente au pus sub acuzare 14 persoane de cetăţenie română, bănuite de implicare în activitatea grupării infracţionale cunoscută sub denumirea de «SANDU SYNDICATE», al cărei lider a fost arestat în cursul lunii martie 2023, pe teritoriul S.U.A. În cadrul investigaţiei desfăşurate de autorităţile din S.U.A., a rezultat faptul că, începând cu iulie 2020 şi până în august 2022, membrii grupării de criminalitate organizată, formată din cetăţeni români, ar fi participat la o schemă infracţională, pentru a obţine în mod fraudulos beneficii guvernamentale din statul California, respectiv ajutoare de şomaj administrate de Departamentul pentru Dezvoltarea Ocupării Forţei de Muncă din California (Employment Development Department California – E.D.D.)”, se arată în comunicat.
Poliţiştii au precizat că în urma anchetei derulate pe teritoriul S.U.A., care a fost realizată cu sprijinul autorităţilor din România, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi D.I.I.C.O.T., au reieşit date conform cărora membrii grupării ar fi obţinut în mod fraudulos beneficii de la E.D.D. pentru ei înşişi şi, de asemenea, ar fi ajutat alte persoane să obţină beneficii, în schimbul unei părţi din aceste sume încasate în mod fraudulos.
În luna noiembrie 2021, autorităţile din S.U.A. au luat cunoştinţă de o serie de infracţiuni legate de furturi care vizau populaţia în vârstă din San Diego, California.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News