Inspectorii sanitari veterinari au amendat 59 de unităţi de alimentaţie publică de pe Litoral cu 621.400 de lei, în ultima săptămână, din cauza abaterilor de la normele de siguranţă alimentară, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
De asemenea, au fost emise două ordonanţe de interzicere a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii.
În perioada 24 – 30 iulie 2023, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2023, au desfăşurat activităţi de control în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare. Au fost verificate 264 de unităţi localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa.
„În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate contravenţional 59 de unităţi, cu amenzi în valoare de 621.400 de lei. De asemenea, au fost emise 2 ordonanţe de interzicere a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii”, se arată în comunicatul ANSVSA.
De asemenea, au fost confiscate şi direcţionate către unităţi de neutralizare produse alimentare, în cantitate totală de 818 kg de carne de vită, carne de pui, peste, produse din peşte şi ouă, îngheţată.
Potrivit sursei citate, dintre agenţii economici controlaţi „s-a remarcat” un resort de lux din Costineşti, unde inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au confiscat 593 de kg de peşte şi carne.
Produsele erau fie expirate, fie depozitate în condiţii de igienă foarte precare. Ca urmare a neconformităţilor constatate, inspectorii ANSVSA au emis o ordonanţă de interzicere a activităţii şi o amendă de 72.000 de lei, noteaza Agerpres.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival 2023: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News