Persoane interzise în Parlament. Se formează un registru al celor care nu au voie. Motivele

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Unii ar putea să devină persoane interzise în Parlament. Se formează un registru al celor care au accesul interzis la intrarea în clădire. Care sunt motivele?

Parlamentul României ar putea adopta o măsură fără precedent, în ceea ce privește accesul cetățenilor în clădirea instituției.

Persoanele care au un comportament agresiv, fie el fizic sau doar verbal, ar putea fi interzise în Palatul Parlamentului pentru o perioadă între o lună și doi ani.

Potrivit unui proiect legislativ inițiat de parlamentari din PSD, PNL, UDMR, USR și din grupul minorităților, noile prevederi ar urma să se aplice nu doar celor care provoacă incidente în interiorul Parlamentului, ci și în curtea clădirii.

Astfel, se înfiinţează Registrul Electronic al Persoanelor cu lnterdicție de Acces în Palatul Parlamentului.

„Persoana care a manifestat un comportament agresiv fizic sau verbal, utilizând cuvinte jignitoare, injurii, invective în curtea sau în interiorul Palatului Parlamentului sau care, prin acțiunile sale, distruge bunuri aflate în patrimoniul Parlamentului primește interdicția de a avea acces în incinta Palatului Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între o 1 lună – 24 luni”, se arată în proiectul de act normativ.

Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, va fi creat un Registru Electronic al Persoanelor cu Interdicție de Acces în Palatul Parlamentului.

Decizia de restricționare a accesului va putea fi luată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților, Biroul Permanent al Senatului sau de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întrucât sediul acestui minister se află tot în incinta clădirii Parlamentului.

Persoana vizată de o astfel de măsură va fi informată oficial în legătură cu interdicția aplicată. Inițiatorii susțin că scopul proiectului este acela de a consolida măsurile de securitate existente și de a preveni comportamentele agresive în raport cu personalul, aleșii sau vizitatorii instituției.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: