Persoanele care locuiesc la altă adresă decât cea din buletin trebuie să respecte noi reguli. Sunt pasibili de amenzi

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate a fost modificată și este deja în vigoare.

De la 10 iunie au intrat în vigoare noi reguli pentru românii care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin.

Potrivit noii legi, persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea din cartea de identitate sunt obligate în termen de 15 zile să își facă mutația.

Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în lege.

Nerespectarea acestor reguli atrage amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

Legea stabilește în continuare și obligația de a cere, în termen de 15 zile, eliberarea unui nou act de identitate în cazul schimbării domiciliului, fiind una dintre situațiile în care apare obligația de solicitare a eliberării unui nou act de identitate, alături de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate.

Mai există cazul deteriorării acestuia, dar și  când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului, în cazul schimbării sexului etc. OUG stabilește obligația de remediere a neconcordanței dintre adresa din acte și cea la care se locuiește efectiv și în cazul stabilirii reședinței la o adresă, nu doar a domiciliului, scrie adevarul.ro.

În lege nu se mai vorbește despre mutarea la o nouă adresă, ci de locuirea la alte adrese decât cea din actul de identitate.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: