Persoanele cu dizabilități vor primi carduri electronice de carburant pentru transport

Sursa foto: Unsplash

Persoanele cu dizabilităţi vor primi carduri electronice de carburant pentru transport, cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant fiind în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat, a scris, vineri, pe Facebook, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

„Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative. Persoanele care nu deţin autoturisme pot opta pentru biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul”, a notat Vasilcoiu.

El a făcut referire la prevederile care se regăsesc în Hotărârea de Guvern adoptată joi.

Conform documentului, Guvernul a simplificat procedura de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat şi a introdus o nouă modalitate de acordare, respectiv cardul electronic de carburant.

„Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant şi/sau pentru încărcarea mijloacelor de transport electrice sunt în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat. Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative, respectiv bonurilor de carburant pe suport hârtie şi decontării bonurilor fiscale de combustibil pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice, cu condiţia ca autoturismul să fie în proprietatea acestora sau a familiei, ori a asistentului personal, asistentului personal profesionist ori însoţitorului”, se precizează în textul documentului.

Totodată, metoda alternativă pentru cei care nu deţin autoturisme sunt biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: