Peru: Preşedinta Boluarte somată să prezinte justiţiei ceasurile Rolex în posesia sa

Sursă foto: X / Dina Ercilia Boluarte

Ministerul public peruan i-a ordonat preşedintei Dina Boluarte să prezinte ceasurile Rolex aflate în posesia ei, atunci când a fost chemată vineri să depună mărturie în cadrul unei anchete privind presupusa îmbogăţire ilicită, notează AFP.

Domiciliul preşedintei a fost percheziţionat sâmbătă în cadrul acestei anchete privind ceasuri de lux pe care este suspectată că nu le-ar fi declarat în patrimoniul său.

„Preşedinta ţării a fost convocată oficial să prezinte ceasurile Rolex şi să depună mărturie vineri, 5 aprilie”, a informat ministerul public într-un comunicat transmis presei duminică.

În plus, el a subliniat că, în timpul percheziţiilor la domiciliul său şi la palatul guvernului, aceste obiecte de valoare nu au fost găsite şi că preşedinta nu le-a predat.

Ministerul public a adăugat, însă, că „au fost obţinute alte elemente de interes pentru anchetă”. Presa a relatat că au fost găsite documente dezvăluind data la care a fost obţinut unul dintre ceasuri.

Într-un mesaj adresat naţiunii, Dina Boluarte a denunţat percheziţia domiciliului său drept „arbitrară, disproporţionată şi abuzivă”, criticând „hărţuirea sistematică” la care este supusă.

Apărarea Dinei Boluarte a declarat sâmbătă că poliţia a găsit ceasuri în cursul percheziţiilor la palatul guvernului. Avocatul Mateo Castaneda a declarat: „este vorba despre nişte ceasuri frumoase, dar nu pot spune câte dintre ele erau Rolex”.

Scandalul ceasurilor Rolex a izbucnit după ce un site local, La Encerrona, a publicat pe 15 martie o serie de fotografii în care Dina Boluarte putea fi văzută purtând diferite ceasuri de lux, în timp ce era la guvernare, în 2021 şi 2022.

Pe 19 martie, Parchetul a anunţat deschiderea unei anchete preliminare pentru „îmbogăţire ilicită şi nedeclararea folosirii unor ceasuri Rolex”.

Dina Boluarte, 61 de ani, susţine că are „mâinile curate” şi că deţine doar un ceas.

Ea a devenit preşedintă după destituirea şi arestarea şefului statului, Pedro Castillo, politician de stânga, a cărui vicepreşedintă era.

La începutul lui martie a fost nevoită să schimbe premierul, Alberto Otarola anunţându-şi demisia după deschiderea unei anchete pentru trafic de influenţă în urma difuzării unor înregistrări audio care îl compromiteau. Acest colaborator apropiat al preşedintei a fost instalat în funcţie în decembrie 2022.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL