Peste 150 de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe

Sursa: X

Peste 150 de percheziţii au loc joi, în Bucureşti şi în mai multe judeţe, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, a Inspectoratului General al Poliţiei Române si a Direcţiei Generale Anticorupţie, în 34 de acţiuni operative, în principal în dosare vizând criminalitatea economico-financiară, corupţia şi infracţiunile de mediu. 85 de persoane urmează să fie duse la audieri.

Procurorii din cadrul Parchetului de lângă Inalta Curte de Casatie şi Justiţie şi ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR – DICE  au pus în aplicare 22 de mandate de percheziţie domiciliară  în două cauze penale ce au ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 litera c şi art. 61  din Legea 241/2005.
Valoarea cumulată a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de peste 7.439.046 lei. Totodată, în vederea clarificării situaţiei de fapt, vor fi puse în executare un număr de 22 de mandate de aducere.
Din cercetările efectuate până la acest moment în cauză reiese că,  în perioada 2019 -2022, reprezentanţii a 13 societăţi comerciale au dispus înregistrarea în documentele contabile şi/sau legale a unor achiziţii fictive (care nu au la bază operaţiuni reale) în valoare cumulată de 22.558.833 lei de la 11 societăţi cu comportament de tip ”fantomă”. În această modalitate a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare cumulată de 4.797.283 lei (format din TVA dedusă nelegal şi impozit pe profit sustras de la plată).
De asemenea, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada martie 2022 – martie 2023, reprezentanţii unei societăţi comerciale au reţinut şi nu au plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, respectiv : impozitul pe venituri din salarii, contribuţia de asigurări sociale (contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi), contribuţia de asigurări sociale de sănătate (contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi) în valoare cumulată de 2.641.763 lei.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: