Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională, care va începe marţi cu proba la Limba şi literatura română, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Următoarea probă, cea la matematică, va avea loc joi, iar proba pentru elevii care au studiat limba şi literatura maternă este programată vineri.
„Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, afirmă sursa citată.
Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News