Peste 2,2 milioane de persoane au sosit la frontiera sudică a SUA în 2023

Sursă foto: Twitter - X / corinne_perkins

Amploarea crizei migraţiei de la graniţa de sud a Statelor Unite s-a tradus prin sosirea a peste 2,2 milioane de migranţi pe parcursul anului 2023, a informat marţi Serviciul Vamal şi de Protecţie a Frontierelor din SUA, transmite EFE.

Conform serviciului menţionat, din ianuarie până în noiembrie 2023, la frontiera sudică a SUA au ajuns 2.240.000 de migranţi, în timp ce pentru aceeaşi perioadă a lui 2022 s-au înregistrat 2.326.711 de migranţi, iar în 2021 numărul acestora a fost de 1.856.332.

Mexic, cu peste 700.000 de persoane care au ajuns la graniţa de sud a SUA, este ţara cu cel mai mare număr de migranţi în evidenţele oficiale, urmată de Guatemala, Honduras şi Columbia.

Cu scopul de a controla migraţia peste graniţă, o delegaţie care îl reprezintă pe preşedintele SUA, Joe Biden, se află miercuri în Mexic pentru a negocia de urgenţă cu preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador.

Departamentul de Stat al SUA şi-a anunţat într-un comunicat intenţia de a căuta „măsuri” care să permită redeschiderea tuturor punctelor de frontieră, întrucât unele dintre ele au fost nevoite să se închidă temporar din cauza amplorii crizei migraţiei.

În ajunul acestei vizite a delegaţiei SUA, o caravană de peste 10.000 de migranţi a plecat în ajunul Crăciunului de la graniţa de sud a Mexicului către Statele Unite, pentru a protesta împotriva acordurilor dintre ambele ţări menite să limiteze în continuare fluxul migraţionist.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: