Peste 40 de operatori economici din Mall Băneasa, verificaţi de ANPC

ANPC
Sursă foto: ANPC

Peste 40 de operatori economici din Mall Băneasa au fost verificaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar mai multe unităţi au fost închise temporar deoarece foloseau pentru aprovizionare un culoar de trecere insalubru, unde erau gândaci vii şi şoareci morţi. Pentru toate neregulile găsite au fost date amenzi în valoare de 230.000 de lei.

ANPC a transmis vineri, că reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR)  Bucureşti-Ilfov au desfăşurat o amplă acţiune de control, la 41 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în complexul Centrul Comercial Mall Băneasa din Bucureşti.
”Acţiunile noastre de control urmăresc restabilirea stării de normalitate şi respectarea condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii operatorilor economici. De aceea, periodic, monitorizăm cu atenţie piaţa, astfel încât să corectăm, orice neglijenţă sau derapaj din partea operatorilor economici, aceste măsuri disuasive având rolul de a remedia deficienţele care pun în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca.
În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au dat 47 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 230.000 de lei. Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de peste 10.000 de lei şi au fost oprite temporar de la vânzare produse în valoare de aproape 600.000 de lei.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: