Peste 9.300 de persoane fizice din Regiunea Centru s-au înscris în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Sursa foto: Pexels

Peste 9.300 de persoane fizice din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu s-au înscris, luni, în sesiunea dedicată Regiunii Centru a Programului Casa Verde Fotovoltaice, bugetul fiind rezervat integral.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), luni a început sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Bugetul de 280.050.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral, prin înscrierea unui număr de 9.335 de persoane fizice.

”Importanţa acestui program naţional este confirmată de interesul major în accesarea fondurilor de către viitorii prosumatori pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini măsurile esenţiale pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Există o cerere foarte mare pentru subvenţia de 30.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar, iar programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Înscrierile persoanelor fizice şi a unităţilor de cult în cadrul programului, prin intermediul aplicaţiei informatice, se realizează conform următorului calendar:

Perioadă înscriere zile lucrătoare Regiunea Buget
27 septembrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş 274.290.000 lei
30 septembrie 2024

Sesiune încheiată

Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu 280.050.000 lei
1 octombrie 2024 Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui 319.380.000 lei
2 octombrie 2024 Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea 242.730.000 lei
3 octombrie 2024 Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman 321.000.000 lei
4 octombrie 2024 BUCUREŞTI – ILFOV 114.120.000 lei
7 octombrie 2024 Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea 199.200.000 lei
8 octombrie 2024 Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş 229.110.000 lei
9 octombrie 2024 Unităţi de cult – toate regiunile 20.100.000 lei
TOTAL 1.999.980.000 lei

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: