Plantație de canabis descoperită în Caraș-Severin. Trei bărbați reținuți

canabis
Sursa foto: Unsplash

O plantaţie de canabis a fost descoperită într-o livadă din satul Bărbosu, comuna Ramna, trei bărbaţi fiind reţinuţi într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului.

Potrivit informaţiilor furnizate de IGPR şi DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, în luna iulie, unul dintre inculpaţi a racolat două persoane, cărora le-a promis câştiguri materiale şi posibilitatea consumului de canabis şi a constituit un grup infracţional organizat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În perioada iulie-august 2023, liderul grupului a cumpărat din Spania o cantitate importantă de seminţe, a înfiinţat şi întreţinut o cultură de canabis, celelalte două persoane acordând sprijin prin supravegherea şi udarea culturii, precum şi prin identificarea unui imobil în zona rurală a judeţului Caraş-Severin, pe care liderul grupului l-a închiriat.

În dimineaţa de 26 august, un bărbat de 27 ani, din Bocşa, a sesizat la 112 că în livada din vecinătatea locuinţei sale din comuna Ramna, pe care a închiriat-o unor bărbaţi, a observat mai multe plante ce par a fi canabis. Bărbatul mersese în dimineaţa respectivă în livadă, pentru a culege recolta de prune şi a găsit acolo mai multe ghivece cu plante care aveau aspect de canabis.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie de la Secţia 5 Poliţie Rurală Bocşa, fiind informaţi şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin.

Poliţiştii au găsit în livadă mai multe ghivece cu plante de canabis.

„Cultura outdoor identificată şi ridicată era formată din 103 plante de canabis, în diferite stadii de vegetaţie, cu înălţimi cuprinse între 0,5 m şi 1,20 m, în cantitate totală de peste 20 de kilograme masă verde brută. De asemenea, a fost ridicată şi cantitatea de aproximativ 250 grame fragmente vegetale şi muguri de canabis”, se arată în comunicatul DIICOT.

De asemenea, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat, de 40 de ani, din Jebel, care ar fi fost lăsat de chiriaşi să asigure paza imobilului respectiv.

Pe parcursul cercetării, liderul grupului, un bărbat de 33 ani, din judeţul Timiş, a fost depistat de către poliţişti la volanul unui autoturism, în proximitatea locului unde se afla cultura, în habitaclul maşinii fiind găsite resturi de ţigarete şi substanţe uscate de culoare brun-oliv.

Poliţiştii l-au testat cu testul rapid Drager şi ulterior cu aparatul Drager DrugTest, la ambele testări rezultatele fiind pozitive. Aparatul DrugTest a indicat rezultat pozitiv pentru THC (canabis), motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Duminică, 27 august, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului care a iniţiat grupul infracţional organizat şi faţă de ceilalţi doi inculpaţi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin au dispus măsura controlului judiciar.

În aceeaşi zi, propunerea a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând arestarea preventivă a liderului grupului.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, la acţiune participând şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: