Proiectul legii privind plata pensiilor private ajunge, luni, 13 octombrie, în dezbaterea Camerei Deputaților, care va elabora raportul, de admitere sau respingere, care va fi ulterior supus votului plenului.
La proiectul elaborat inițial de specialiștii Autorității de Supraveghere Financiară, care a fost adoptat de Guvern pe 21 august, aleșii din camera superioară a Parlamentului au votat un amendament care prevede că bolnavii de cancer pot primi într-o tranșă fondurile acumulate în contul de pensii private la ieșirea la pensie. Proiectul legii privind plata pensiilor private, prin care persoanele cu afecțiuni oncologice pot solicita retragerea integrală (100%) a fondului acumulat, a fost aprobat pe 29 septembrie de Senat.
Președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, considera recent că acest amendament care îi vizează pe bolnavii de cancer este „unul de bun simț”.
„Sunt unele boli cronice care sunt duse picioare ani de zile, zeci de ani, chiar. Până la urmă trebuie să știm unde să ne oprim. Senatul văd că ne-a trasat o linie roșie. Vom vedea și noi în cadrul dezbaterilor, dar, după câte simt eu, nu cred că se dorește o acceptare a altor amendamente. Termenul de raport este pe 13 octombrie și o să-l facem pe 13, luni, avem ședință comună cu comisia de buget, tocmai am perfectat programul, iar miercurea viitoare, pe 15 octombrie, poate să intre la votul final în camera, fără probleme”, a declarat pentru Mediafax președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










