PNL pregătește un ”transfer” de marcă. Cine s-ar putea înscrie în partid

Liberalii caută în această zile soluții care să contrabalanseze exodul de aleși locali și parlamentari cu care se confruntă și încearcă să ”înregimenteze” politic personaje cu notorietate.

Conform unor surse politice, Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, ar urma să se înscrie în PNL, în perioada următoare.

Acesta a precizat pntru mediafaxă că există tatonări din partea mai multor formaţiuni politice pentru cooptarea sa, precizând că va adera doar după ce cunoaşte platformele program ale acestora.

„Nu neg faptul că există discuţii cu câteva partide, dar le-am spus să-mi dea statutul partidului, programul partidului, să ştiu şi eu ce urmăresc să facă pe lumea asta. Nu mă duc la unii care vor să dea în cap oamenilor. Sunt tatonări deocamdată, nu m-am înscris încă în niciun partid. Nu am nicio platformă, niciun statut, nimic. Eu până nu văd de la cineva din zona asta o platformă sau statut, nu ader”, a declarat Sandu pentru aceeași sursă.

La începutul lunii august, Sandu afirmase, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca în viitor să fie tentat de o carieră politică, dar a precizat că nu ştie în ce măsură poate ajuta fotbalul din această postură: „Nu pot să stau deoparte de fotbal. Fotbalul e în mine de atâta timp, face parte din viaţa mea. Dar e posibil să mă teneteze şi politica. Au fost nişte tatonări, mă gândesc dacă pot ajuta fotbalul din această postură. Am cerut şi eu câteva statute, câteva platforme, să vedem. Nu m-am hotărât dacă în stânga sau dreapta, eu am jucat pe centru, în atac”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL