Polițele RCA, calculate după o nouă formulă: în București-Ilfov, cu 60% mai mari decât în alte zone

Sursa foto: Pexels

Valoarea polițelor RCA va fi stabilită printr-o nouă modalitate de calcul, în care se va ține cont nu de capacitatea cilindrică a motorului, ci de puterea acestuia (KW), dar și de zona geografică. 

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință pentru polițe RCA aferente vehiculelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, în calculul cărora se va ține cont nu doar de vârsta proprietarului, ci și de zona geografică în care este înregistrat vehiculul, indicativul privind capacitatea cilindrică a motorului fiind înlocuit cu puterea acestuia, măsurată în KW.

Astfel, un tânăr de 30 de ani sau mai puțin, care locuiește în București – Ilfov, va plăti pentru un vehicul cu o putere a motorului egală sau mai mică de 50 KW, suma de 3.260 lei, în timp ce un șofer de aceeași vârstă cu aceeași putere a motorului va plăti doar 1.884 lei.

În cazul unui bolid cu o putere mai mare de 300 de KW deținut de un șofer cu vârsta de 30 de ani sau mai puțin din București – Ilfov, prețul este de 4.355 lei, în timp ce în alte județe polița RCA este de 3.137 lei, conform tabelului de mai sus.

În cazul unui șofer de peste 60 de ani, polița RCA emisă în București – Ilfov pentru o mașină cu putere egală sau mai mică de 50 KW costă 1.678 lei, în timp ce în alte județe va costa doar 1.008 lei.

În cazul unui bolid de peste 300 KW deținut de o persoană mai mare de 60 de ani, prețul poliței RCA în București – Ilfov este de 3.139 lei, în timp ce în alte județe se va plăti doar 1.699 lei.

Astfel, în zona București – Ilfov, valoarea tarifului de referință este cu cel puțin 60% mai mare decât în restul județelor.

Tariful de referință a fost calculat utilizând formula definită la art. 2 pct. 24 din Legea nr. 132/2017:

Prima brută de referință = PR x (1+M) x (1+IBNR) x (1+i) x (1+s) / ((1-Ch-P) x (1-BM))

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: