Poliția Română: 137 de acțiuni dedicate siguranței școlare derulate în unitățile de învătământ, într-o săptămână

Sursă foto: Poliția Română
Sursă foto: Poliția Română

Poliţia Română a organizat, în perioada 3 – 9 noiembrie, 137 de acţiuni dedicate siguranţei şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar, fiind derulate 2.697 de activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 1.332 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 65.514 beneficiari.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, transmis duminică AGERPRES, la 941 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă.

De asemenea, au fost derulate 566 de activităţi, precum şi 634 de activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în cazul consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise şi au fost controlate 1.108 unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 28 de informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL