Armata poloneză anunţă că un ”aparat zburător”, probabil o dronă, a intrat pe teritoriul Poloniei – un stat membru NATO -, după care a ”dispărut”, luni dimineaţa, în timpul unor atacuri ruseşti ”masive” în Ucraina vecină, relatează AFP.
Atacuri ”masive” cu rachetă şi dronă au vizat luni infrastructuri energetice în Ucraina , s-au soldat cu cel puţin patru morţi şi au obligat autorităţile să întrerupă curentul.
”Probabil că avem de-a face cu intrarea unui aparat sburător pe teritoriul polonez. (Prezenţa acestuia) a fost confirmată de cel puţin trei staţii de radiolocalizare”, a anunţat comandantul Forţelor operaţionale poloneze, generulul Maciej Klisz.
Obiectul respectiv era ”căutat” în continuare, a anunţat el.
”TOTUL ERA PREGĂTIT PENTRU NEUTRALIZAREA ACESTUI OBIECT”
”Caracteristice sale arată că nu este vorba despre o rachetă hipersonică, balistică sau ghidată”, a precizat el în faţa presei.
Generalul Klisz a anunţat că este vorba ”probabil (despre) un obiect de tip aparat zburător fără pilot”.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Forţelor operaţionale, colonelul Jacek Goryszewski, ”condiţiile meteorologice nu au permis vizualizarea situaţiei”, în pofida faptului că ”totul era pregătit pentru neutralizarea acestui obiect”.
Tot luni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul Forţelor Aeriene ale vecinilor europeni în vederea distrugerii valurilor de rachete şi drone ruseşti.
”În diverse regiuni din Ucraina, am putea face mai mult pentru a proteja vieţi, dacă aviaţia vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre (de vânătoare de tip) F-16 şi apărările noastre antiaeriene”, a declarat el într-o alocuţiune difuzată pe Telegram, cerând ”soluţii”.
Luni după-amiaza, căutările aparatului ”dispărut” se concentrau în zona orăşelului Tyszowce (sud-est), situat la aproximativ 30 de kilometri de frontiera ucraineană.
O RACHETĂ UCRAINEANĂ CĂZUTĂ ÎNTR-UN SAT ÎN 2022
Este vorba despre un nou caz de încălcare a spaţiului aerian polonez de la invazia rusă a Ucrainei.
Ultima încălcare de acest fel a avut loc în decembrie.
În noiembrie 2022, o rachetă – ucraineană – a căzut într-un sat polonez – Przewodow -, în apropiere de frontiera cu Ucraina, şi a ucis doi civili, în timp ce Rusia desfăşura atacuri masive vizând infrastructuri civile ucrainene pe întregul teritoriu al Ucrainei.
Înaintea identificării oriiginii rachetei, căderea acesteia într-un sat polonez a alimentat temeri, la acea vreme, cu privire la antrenarea NATO în Războiul din Ucraina, în urma unei escaladări majore, în contextul în care Polonia este apărată de apărarea colectivă a Alianţei Nord-Atlantice.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News