Polonia a intrat într-o criză instituțională severă

Sursa: Facebook

Polonia trece printr-o criză instituțională gravă odată cu confruntarea deschisă între noul premier pro-european Donald Tusk și președintele conservator Andrzej Duda, care ar putea declanșa alegeri anticipate la sfârșitul lunii ianuarie, scrie agenția EFE.

Criza a explodat marți seara, după ce poliția a pătruns în palatul prezidențial pentru a aresta doi politicieni condamnați penal, iar miercuri justiția poloneză a declarat ilegală conducerea televiziunii publice numită de noul guvern, scrie Agerpres.

Într-un mesaj televizat, președintele Duda a calificat acțiunea poliției drept „o amenințare absolută pentru Constituție și lege” și s-a declarat „profund bulversat” de acest episod, adăugând că „aceia care au luptat pentru o Polonie liberă sunt acum încarcerați, în timp ce alții, acuzați de corupție, sunt liberi”. Poliția a intrat în palatul prezidențial după ce a primit ordinul să-i aresteze pe fostul ministrul de interne Mariusz Kaminski și pe fostul adjunct al acestuia, Maciej Wasik, care se refugiaseră în reședința oficială a președintelui Duda pentru a nu fi reținuți.

Cei doi politicieni, deputați ai partidului conservator Lege și Justiție (PiS) au fost grațiați de președintele Duda în 2015 în urma unei condamnări pentru abuz în serviciu și fals, decizie semnată de președinte după ce acest partid – din care provine și Andrzej Duda – a preluat atunci puterea pe care a deținut-o până în decembrie 2023.

Curtea Supremă de la Varșovia a invalidat decizia de amnistiere, invocând că ea a fost semnată de președinte înaintea pronunțării sentinței definitive. Însă Curtea Constituțională, în care majoritatea judecătorilor au fost numiți pe vremea fostului guvern, a stabilit că decizia de amnistiere din 2015 este valabilă.

Însă Curtea de Apel de la Varșovia a decis să urmeze decizia Curții Supreme și i-a condamnat pe cei doi la închisoare pe 20 decembrie. Iar autoritățile au pus în aplicare hotărârea care permite arestarea celor doi politicieni. Aceștia au petrecut cea mai mare parte a zilei de marți împreună cu președintele Duda, în timp ce poliția stătea la poarta palatului prezidențial.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: