Polonia cere UE să consolideze legăturile cu SUA pentru a contracara „dezinformarea” rusă

Sursă foto: europa.eu

Polonia doreşte ca Uniunea Europeană să lanseze o campanie în Statele Unite pentru a sensibiliza publicul american cu privire la importanţa relaţiei comune. Într-un document pregătit pentru reuniunea de luni a miniştrilor de externe ai UE, Polonia solicită acţiuni pozitive înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie pentru a contracara ceea ce descrie drept „dezinformare” rusă menită să semene dezbinare între UE şi Washington, relatează Reuters.

„În acest moment critic al istoriei, este imperativ să luăm împreună măsuri rapide şi solide pentru a consolida relaţiile transatlantice prin comunicarea strategică despre UE în SUA”, se arată în documentul văzut de Reuters. „Acest lucru înseamnă să ne intensificăm acţiunile de demascare şi, chiar mai important, de pre-demascare a dezinformării ruseşti şi să lansăm campanii care să clarifice situaţia actuală a Europei şi beneficiile diplomaţiei, securităţii colective şi societăţii deschise.”

Kremlinul a declarat că nu se va amesteca în alegerile americane din noiembrie. De asemenea, a respins acuzaţiile SUA potrivit cărora ar fi orchestrat campanii pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 şi 2020.

Documentul polonez arată că mass-media de stat din Rusia şi conturile online legate de Kremlin răspândesc şi amplifică conţinuturi înşelătoare cu privire la imigraţia şi securitatea frontierelor SUA, denaturând impactul imigraţiei, evidenţiind ştiri despre infracţiuni comise de imigranţi şi avertizând cu privire la consecinţele grave în cazul în care SUA nu iau măsuri drastice la frontiera cu Mexicul.

„Ar trebui să ne aşteptăm la mult mai mult, deoarece erodarea sprijinului pentru Ucraina rămâne principala prioritate a Rusiei. Trebuie să reamintim publicului american, în special tinerei generaţii, rezultatele pe care parteneriatul nostru de decenii le-a adus economiei americane”, se arată în document.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: