Poluarea atmosferică reprezintă un risc mai mare la adresa sănătăţii mondiale – prin boli pulmonare, cardiace, AVC şi cancer – decât tabagismul sau consumul de alcool, un pericol exacerbat în anumite regiuni ale lumii – ca Asia şi Africa -, arată un studiu publicat marţi de către Institutul Politicii Energetice al Universităţii din Chicago (EPIC), relatează AFP.
Potrivit acestui raport EPIC privind calitatea aerului la nivel mondial, poluarea cu particule fine – emise de către vehicule cu motor, industrie şi incendii – reprezintă ”cea mai mare ameninţare externă la adresa sănătăţii publice” mondiae.
Însă, în pofida acestei constatări, fondurile alocate luptei împotriva puluării aerului reprezintă abia fracţiune infimă din cele dedicate bolilor infecţioase, se subliniază în raport.
Poluarea cu particule fine creşte riscul dezvoltării unor probleme pulmonare, cardiace, accidente vasculare cerebrale (AVC) sau cancere.
O respectare permanentă a pragului expunerii la particule fine stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ae permite o creştere a speranţei de viaţă mondiale cu 2,3 ani, estimează EPIC, pe baza datelor colectate în 2021.
NEW: Our 2023 #AQLIReport finds #AirPollution (PM2.5) is reducing the average person’s life expectancy by 2.3 years—or a combined 17.8 billion life-years lost worldwide. Learn more:
— Air Quality Life Index (AQLI) (@UChiAir) August 29, 2023
Prin comparaţie, consumul de tutun reduce în medie speranţa de viaţă mondială cu 2,2 ani, iar malnutriţia infantilă şi maternă cu 1,8 ani.
Asia și Africa
În Asia de Sud, regiunea din lume cea mai afectată de poluarea atmosferică, efectele asupra sănătţii publice sunt foarte pronunţate.
Potrivit unei modelizări realizae de către EPIC, locuitorii Bangladeshului – unde nivelul mediu de expunere la particule fine este evaluat la 74 de grame pe metrul cub – ar putea câţtiga 6,8 ani speranţă de viaţă, dacă nivelul poluării ar scădea la 5 grame pe metrul cub – nivelul recomandat de către OMS.
Capitala Indiei, New Delhi, este ”cel mai poluat megalopolis din lume”, cu un nivel mediu anual de 126,5 grame pe metrul cub.
În schimb, China ”a făcut progrese remarcabile în lupta împotriva poluării atmosferice”, lansată în 2014, declară AFP directoarea EPIC a programelor privind calitatea aerului Christa Hasenkopf.
Poluarea medie a aerului în China a scăzut cu 42,3% în perioada 2013-2021, însă rămâne de şase ori mai mare decât pragul recomandat de OMS.
Dacă aceste progrese ar continua în timp, populaţia chineză ar urma să câştige în medie 2,2 ani de speranţă de viaţă, evaluează EPIC.
Însă, per ansamblu, cele mai expuse regiuni din lume la poluarea aerului sunt acelea care primesc cele mai puţine mijlooace de luptă împotriva acestui risc, se arată în raport.
„Există un decalaj profund între locurile în care aerul este cel mai poluat şi cele în care sunt desfăşurate în mod colectiv şi mondial cele mai multe resurse în vederea rezolvării acestei probleme”, declară Christa Hasenkopf.
Există dispozitive internaţionale de luptă împotriva HIV, paludismului sau tuberculozei – de exemplu Global Fund, care desfăşoară patru miliarde de dolari pe an în lupta împotriva acestor boli -, însă nu există niciun echivalent cu privire la poluare.
„Cu toate acestea, poluarea aerului reduce şi mai mult speranţa de vială medie a unei persoane, în Republica Democratică Congro şi Camerun, decât HIV, paludismul şi altele”, se subliniază în raport.
Megaincendii în Canada
În Statele Unite, programul federal Clean Air Act a contribuit la o scădere a poluării cu 64,9% începând din anii ’70 şi permite speranţei de viaţă medii a americanilor să crească cu 1,4 ani.
În Europa, o îmbunătăţire a calităţii aerului, în ultimele decenii, a urmat dinamica celei observate în Statele Unite, însă există diferenţe profunde între Estul şi Vestul continentului.
Toate aceste eforturi sunt ameninţate, între altele, de o multiplicare a incendiilor de pădure în întreaga lume, cauzate de o creştere a temperaturilor şi de o multiplicare a episoadelor de secetă, legate de modificările climatice şi care provoacă vârfuri de poluare a aerului.
În 2021, sezonul istoric al incendiilor din California a antrenat, de exemplu, o poluare atmosferică, în comitatul californian Plumas, de cinci ori peste pragul recomandat de OMS.
Megafocurile din Canada, în vara lui 2023, au provocat vârfuri de poluare la Québec, în Ontario şi în mai multe regiuni din estul Statelor Unite.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News