Pompierii greci intervin de trei zile pentru a stinge un incendiu de proporții pe insula Creta. Flăcările au afectat păduri, plantații de măslini și au forțat mii de persoane să se evacueze.
Incendiul a izbucnit miercuri într-o zonă rurală aflată la est de orașul Ierapetra, în sud-estul insulei Creta, și a provocat pagube semnificative. Până vineri, focul a distrus terenuri agricole, a ucis animale, a avariat case și ferme, iar aproximativ 6.000 de persoane – atât localnici, cât și turiști – au fost evacuate, potrivit Reuters. La intervenție participă 130 de pompieri, 48 de autospeciale și 6 elicoptere, însă vântul puternic și vegetația uscată îngreunează misiunea. Oficialii spun că există riscul ca focarele stinse să se reaprindă din cauza trunchiurilor fumegânde.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News