Demersul lui Călin Popescu Tăriceanu, de a iniția o procedură de suspendare a lui Traian Băsescu, rămâne încă un subiect asupra căruia PSD nu are încă un punct de vedere oficial transmis. În zilele următoare va avea loc o ședință a conducerii PSD unde vor fi dezbătute implicațiile politice ale unui astfel de gest politic.
Premierul Victor Ponta a făcut astăzi o serie de precizări pornind de la gestul politic al lui Călin Popescu.
‘Noi nu am luat încă o decizie politică. În ceea ce mă priveşte, am votat pentru suspendarea domnului Băsescu şi în 2007 şi în 2012 şi cred că, din punct de vedere moral şi social, domnul Băsescu nu poate pur şi simplu să plece aşa din funcţie, după toate lucrurile rele pe care le-a făcut la adresa României şi românilor, fără niciun fel de sancţiune morală. Dar, dincolo de acest lucru, suspendarea preşedintelui presupune o procedură constituţională juridică şi politică şi nişte implicaţii interne şi internaţionale.
Din acest punct de vedere, pot să trec peste ceea ce simt în acest moment şi anume faptul că orice zi fără Traian Băsescu preşedinte este un act de dreptate la adresa românilor şi pot să asum responsabilitatea ca prim-ministru şi candidat la Preşedinţie a evaluării tuturor rezultatelor şi efectelor implicaţiilor unei asemenea acţiuni. Din acest punct de vedere, o să discutăm în cadrul PSD, o să facem o analiză responsabilă şi vom lua o decizie’, a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.
M-a informat şi cred că intenţia principală a domnului Tăriceanu a fost, pe de o parte, să tragă un semnal asupra faptului că preşedintele Băsescu dacă încalcă Constituţia nu poate să fie scuzat doar că mai are puţin din mandat, dar mai este un lucru pe care eu l-am înţeles din acţiunea domnului Tăriceanu şi care este corect: cred că, în pragul alegerilor prezidenţiale, toţi candidaţii prezidenţiali trebuie să aibă o atitudine clară faţă de ce s-a întâmplat în ultimii zece ani, dacă sunt de părere că au fost două mandate bune sau au fost două mandate rele. Noi considerăm că au fost două mandate rele’, a explicat Ponta marți.
”Eu nu sunt judecător să spun ce a încălcat Traian Băsescu. Toată lumea din PSD are o părere foarte proastă de cele două mandate ale lui Băsescu, PDL, Blaga și Iohannis au o părere foarte bună. Toți cei care votează PSD, votează știind că suntem împotriva lui Băsescu.
Dacă Iohannis, susținut de Băsescu, o să aibă în turul doi 50%+1, înseamnă că românii îl vor în continuare pe Băsescu”, a mai adăugat premierul Ponta.
”Vreau să rămânem cea mai stabilă și predictibilă țară în fața partenerilor externi. De aceea, trebuie să analizăm toate aspectele ce decurg dintr-o astfel de procedură constituțională”, a conchis șeful PSD.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News