Portul turistic Volos din Grecia a fost „inundat” de sute de mii de peşti morţi

Sursa foto: Pixabay

Autorităţile elene au început să strângă sutele de mii de peşti morţi care au împânzit în această săptămână apele din portul turistic din oraşul Volos, în centrul ţării, după ce peştii au fost deplasaţi din habitatele lor obişnuite de apă dulce din cauza inundaţiilor de anul trecut, relatează The Guardian.

Peştii morţi au creat o adevărată pătură argintie în port şi degajă un miros care a alarmat locuitorii şi autorităţile, care s-au grăbit să îi adune înainte ca mirosul să ajungă la restaurantele şi hotelurile din apropiere.

„Se întinde pe kilometri”, a declarat pentru Reuters Stelios Limnios, membru al consiliului municipal.

„Nu este doar de-a lungul coastei, ci şi în centrul Golfului Pagasetic”, a spus el.

În zonă sunt numeroase case de vacanţă. Miercuri, traulerele au târât plase pentru a colecta peştele care a fost apoi a fost încărcat în camioane. Peste 40 de tone au fost colectate în ultimele 24 de ore, au declarat autorităţile.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: