Broșteniul, unul dintre cele mai greu încercate locuri după inundațiile devastatoare din Neamț și Suceava, a fost martorul unei povești care a emoționat sute de oameni. Eroii ei nu sunt doar pompierii, jandarmii și voluntarii care au salvat vieți, ci și un câine bătrân și surd, pe nume Lăbuș, care a ales să rămână în casa lui, deși apele au transformat-o într-un morman de glod.
Reprezentanții Casa lui Patrocle, organizația care salvează animale aflate în nevoie, povestesc, într-o postare care a devenit virală pe Facebook, că l-au găsit pe Lăbuș la o zi după potop, când apele încă mai curgeau prin case, iar echipele de intervenție încă scoteau animale cu mâinile goale și cu utilaje.
„Am crezut că-i mort, abia l-am zărit printr-o uşă rămasă deschisă. Am şi strigat după fetele de la poliție că mai avem o victimă. El nu era mort. Dormea. Am strigat la el, nimic. L-am ghiontit să vedem dacă mişcă şi s-a ridicat. Apoi am realizat că-i surd. Surd cu totul. Surd şi bătrân”, povestesc voluntarii.
Deși casa îi fusese transformată într-o ruină, Lăbuș s-a bucurat de oaspeți.
„S-a sculat, s-a scuturat, apoi a dat de oglinda unui dulap şi-a lătrat în oglindă până a răguşit. Îşi vedea prima oară chipul şi descoperise că-i câine”, spun aceștia.
Voluntarii i-au oferit apă, hrană și adăpost temporar. O vreme au fost tentați să-l ia cu ei la Suceava pentru a-i asigura bătrânețe liniștită, cu mâncare premium și îngrijire. Însă amintirea lui, așteptându-și oamenii, i-a copleșit.
„I-am cunoscut pe tanti Aurica şi pe Andrei, acum erau acasă. Lăbuş printre picioarele lor. Îi arătăm lui tanti pozele cum îl hrănisem, ea face legătura cu caserole pe care le-a găsit în casă. Ne povesteşte că-l au de când era mâțâțăl. Că împart cu el şi bucata de pâine. Că i-ar oferi mai mult, dar atâta au şi ei. Că dacă suntem oameni buni, să-l luăm la o viață mai bună. Ce-am făcut? L-am luat ieri pe Lăbuş cu noi, la Suceava. Să-i oferim mai mult. Aşa am gândit pe moment. Mâncare premium, suplimente de bătrâni, de oase, de articulații. Şi bătrânețe liniştită, cum sună bine a zice. Chestii dintr-astea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News