Predoiu, despre Schengen: Este un test pentru coeziunea, coerenţa și solidaritatea europeană

Sursă foto: Facebook / Catalin Predoiu

Ministrul de Interne, Călătin Presoiu, afirmă, vineri, că aderarea completă a României la Schengen ”este un test pentru coeziunea, coerenţa, solidaritatea europeană, nu mai este un test pentru capacităţile României de a îndeplini criteriile”, ântrucât acestea au fost pe deplin implementate şi au dus la scăderea migraţiei ilegale cu 75%.

Oficialii Ministerului de Interne anunţă, vineri, printr-un comunicat de presă, că ministrul Cătălin Predoiu a participat la o masă rotundă împreună cu  şefi de misiuni ai Uniunii Europene la Bucureşti.

”Discuţiile au vizat rezultatele României în materie de protecţie a frontierelor şi stadiul discuţiilor europene în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. Ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti a prezentat principalele realizări ale Preşedinţiei Belgiene, accentuând adoptarea unor piese importante de legislaţie (ex. Pactul privind migraţia şi azilul) şi subliniind necesitatea implementării de către toate statele membre”, a transmis MAI.

Sursa citată a precizat că, în privinţa protecţiei frontierelor, ministrul Predoiu a prezentat măsurile concrete luate de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră pentru protejarea frontierei, combaterea migraţiei ilegale, a traficului de persoane şi de droguri şi a criminalităţii transfrontaliere.

”Ministrul Predoiu a demonstrat cu cifre şi statistici modul profesionist în care Poliţia de Frontieră şi Poliţia Română abordează provocările din teren, arătând că în urma măsurilor luate, migraţia ilegală a scăzut în România cu 75%. Acest fapt demonstrează că sistemul de lucru implementat la nivelul ministerului, prin investiţii în echipamente, intensificarea pregătirii profesionale a poliţiştilor, măsuri de creştere a integrităţii în exercitarea controalelor şi în general a funcţiei publice, inclusiv prin Direcţia Generală Anticorupţie a MAI şi prin DGPI, cooperarea dintre compartimentele sistemului MAI şi a armelor sale, cooperarea foarte bună cu statele vecine, proiectele pilot implementate, dau roade şi intenţionăm să continuăm în acelaşi mod”, se mai arată în documentul transmis de MAI.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: