Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a afirmat că traficul de droguri este un fenomen în creştere în toată Europa, iar în ţara noastră au fost puse în operaţiune planuri de combatere, cu sute de acţiuni zilnic şi cu capturi. Ministrul PNL a adăugat că poliţia acţionează şi pe grupuri de crimă organizată.
„Dar, cum am explicat, sunt sute de operaţiuni în curs. Eu nu spun că problema e rezolvată, dimpotrivă. România, din păcate, este pe ruta a trei mari mişcări de droguri în lume, este pe pe ruta asiatică privind intrarea de heroină în ţară, punct de intrare pentru cocaină şi punct de tranzit pentru amfetamine şi preamfetamine care pleacă din Europa spre Asia. Deci, e un fenomen care e în creştere în toată Europa. E o piaţă de 33 de miliarde la nivel european. 30% din cetăţenii europeni au declarat că au consumat sau consumă droguri. E un fenomen global, s-a discutat şi la nivelul JAI. La noi în ţară am pus în operaţiune aceste planuri pe care le vedeţi cu sute de acţiuni zilnic, capturi care se fac. Nu se poate rezolva totul peste noapte”, a declarat Cătălin Predoiu, întrebat marţi la Parlamentu cu privire la faptul că sunt traficanţi de droguri şi lângă unele instituţii publice.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News