Prefectul Municipiului Bucureşti atacă în instanţă Primăria condusă de Nicuşor Dan

Sursa foto: captura video

Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, că a atacat în instanţă Primăria Generală şi cere anularea retrocedării Parcului IOR.

“În urma analizei celor două dispoziţii privind retrocedarea acestor 12 hectare parte din parcul IOR, am decis să atac în instanţă aceste dispoziţii ale Primarului General, să atac în instanţă Primăria Municipiului Bucureşti şi să cer anularea dispoziţiilor de retrocedare asupra celor 12 hectare de teren care fac parte din parcul IOR.

În opinia mea, în opinia Prefectului Municipiului Bucureşti, există elemente vădite de nelegalitate în ceea ce priveşte întocmirea şi adoptarea celor două dispoziţii de primar din anul 2005, şi din punctul meu de vedere acest teren de 12 hectare trebuie să rămână în domeniul public al Municipiului Bucureşti”, a precizat prefectul.

Potrivit prefectului Capitalei, acest teren nu putea fi retrocedat niciodată, “iar retrocedarea din 2005 a fost abuzivă”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: