Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

Sursa foto: Facebook

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de tragedia similară prin care a trecut Polonia în 2010, când şi-a pierdut preşedintele şi mulţi alţi oficiali de top într-un accident aviatic în Rusia.

„Informaţia privind moartea tragică a preşedintelui Iranului, dl Ebrahim Raisi, împreună cu delegaţia sa guvernamentală, într-un accident de avion m-a emoţionat profund”, mărturiseşte Andrzej Duda într-o postare pe X.

El a amintit de accidentul aviatic de la Smolensk din 2010, în care au murit 96 de persoane, inclusiv preşedintele polonez de atunci, Lech Kaczyński.

„Puţine naţiuni au pagini atât de tragice în istoria lor. Dar noi, polonezii, teribil de afectaţi în 2010 de prăbuşirea avionului guvernamental polonez la Smolensk, în Rusia, cunoaştem sentimentul de şoc şi vid care rămâne în inimile oamenilor şi în stat după pierderea bruscă a elitei politice şi sociale, după pierderea bruscă a celor dragi şi a prietenilor. Prin urmare, cu o înţelegere specială ne alăturăm celor dragi ai victimelor şi poporului iranian în rugăciune şi durere”, îşi încheie postarea preşedintele polonez.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: