Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) Alexandru Bociu a anunţat, joi, că Executivul a aprobat, prin memorandum, un program de măsuri privind organizarea în regim de siguranţă şi securitate alimentară a exporturilor de animale vii şi produse de origine animală către Republica Turcia.
Documentul prevede realizarea mai multor acţiuni care vizează implementarea programului anual de supraveghere, control şi eradicare a scrapiei, inclusiv programul de creştere a rezistenţei ovinelor la scrapie, precum şi pentru gestionarea în mod corespunzător a volumului mare de activitate ce urmează să se înregistreze în urma exporturilor de bovine, ovine şi caprine vii din România în Republica Turcia.
Actul normativ propune intensificarea controalelor efectuate de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene la unităţile exportatoare din cele 12 judeţe libere de scrapie, intensificarea activităţii de control din cadrul laboratoarelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vederea demonstrării/menţinerii indemnităţii judeţelor libere de scrapie, ca şi intensificarea prelevărilor de probe şi a controalelor la celelalte judeţe afectate de scrapie, cu scopul dezvoltării şi extinderii exporturilor de ovine şi caprine vii de pe întreg teritoriul României în Republica Turcia. De asemenea, este menţionată direcţionarea şi alocarea resurselor necesare în vederea acestor acţiuni şi organizarea unor centre pilot de colectare în judeţele Tulcea, Braşov şi Olt.
Сiteste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News