Preşedintele Biden vine în Europa la summitul NATO

Joe Biden / Facebook
Sursa foto: Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden este în drum spre Europa, fiind aşteptat duminică în Marea Britanie, unde se va întâlni cu premierul Rishi Sunak şi cu regele Charles al III-lea, înainte de a participa la summitul NATO de săptămâna viitoare de la Vilnius, Lituania, relatează Reuters.

Casa Albă a declarat că această deplasare în Marea Britanie are ca scop „consolidarea în continuare a relaţiei strânse dintre cele două ţări”.

Joe Biden se va întâlni luni cu Rishi Sunak, cu care va discuta despre summitul NATO şi despre Ucraina. Este a cincea întâlnire între cei doi lideri în tot atâtea luni şi are loc la doar o lună după ce au convenit la Washington să colaboreze în domeniul tehnologiilor avansate, al energiei curate şi al mineralelor critice. „Pe măsură ce ne confruntăm cu provocări noi şi fără precedent la adresa securităţii noastre fizice şi economice, alianţele noastre sunt mai importante ca niciodată”, a declarat Sunak într-o declaraţie publicată sâmbătă de biroul său.

„Marea Britanie este principalul aliat NATO din Europa, suntem cel mai important partener comercial, militar şi diplomatic al Statelor Unite şi suntem în prima linie pentru a oferi Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a reuşi pe câmpul de luptă”, a mai declarat Sunak, care a studiat la Universitatea Stanford din California şi deţine un apartament în Santa Monica.

Sunak a reuşit să repare într-o oarecare măsură legăturile cu Biden, după ce relaţia s-a răcit în timpul predecesorilor săi Boris Johnson şi Liz Truss, din cauza poziţiei dure a acestora cu privire la un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană şi a legăturilor mai strânse ale lui Johnson cu Donald Trump, notează news.ro.

Preşedintele american se va întâlni, de asemenea, cu Regele Charles al III-lea, cu care va discuta despre problemele climatice. Pentru Biden, va fi partea cea mai mediatizată a vizitei sale. Întâlnirea cu Regele Charles va avea loc la Castelul Windsor, la vest de Londra, unde regina Elisabeta, mama defunctă a monarhului, i-a găzduit pe Barack Obama în 2016 şi pe Trump în 2018.

Preşedintele şi regele urmează să discute despre problemele climatice, un subiect pentru care Charles, în vârstă de 74 de ani, a făcut campanie şi vorbeşte de mai mult de cinci decenii. Când cei doi bărbaţi s-au întâlnit la summitul COP26 al ONU privind clima din Scoţia, în urmă cu doi ani, Biden a lăudat leadershipul lui Charles în acest domeniu, spunându-i: „Avem mare nevoie de dumneavoastră”. „Sunteţi foarte amabil că aţi spus asta”, a răspuns Charles.

Joe Biden şi Rishi Sunak se vor deplasa apoi în Lituania pentru a participa la summitul NATO din 11 şi 12 iulie.

După summit, Joe Biden se duce la Helsinki, în Finlanda, cel mai nou membru al alianţei militare, pentru a se întâlni cu liderii ţărilor nordice.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: