Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a inaugurat noul Spital de Oncologie din Arad

Iustin Cionca
Iustin Cionca - Facebook

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a inaugurat noul Spital de Oncologie din Arad, potrivit media.pnl.ro.

Inaugurarea clădirii s-a desfășurat în prezența vicepremierului Guvernului României, Cătălin Predoiu, a conducerii Consiliului Județean, reprezentată de președintele Iustin Cionca și vicepreședinții Ionel Bulbuc și Răzvan Cadar, a numeroase oficialități arădene, cadre medicale, reprezentanți ai mediului academic.

Este un nou spital pe care administrația județeană îl finalizează, refăcând practic clădirea existentă și transformând-o din clădire edilitară într-una cu caracter spitalicesc.

Valoarea lucrării și a dotărilor noului spital s-a ridicat la 16 milioane de lei, din care 13 milioane de lei sunt fonduri provenite prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar diferenţa de trei milioane de lei a fost asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Arad.

Spitalul are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 3.500 de metri pătraţi, 50 de paturi pentru spitalizare continuă şi trei paturi pentru spitalizare de zi.

„Era obligatoriu de realizat, fiindcă avem printre cei mai mulți bolnavi de cancer din România. Am început cu noul Spital TBC, construit integral din banii arădenilor, care a fost, în pandemie, singurul spital nou construit din România unde au fost tratați pacienții cu Covid-19.

Abia l-am dat în folosință și a și trecut proba grea a luptei pentru viață. Am continuat cu Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș, construit de la zero de Consiliul Județean, după ce vechiul spital a fost retrocedat.

În inventarul construcțiilor noi nu am pus la socoteală că am extins de două ori Unitatea de Primiri Urgențe, cu spații noi, sau că am dotat Ambulatoriul Spitalului Județean, că ne apucăm de modernizarea Spitalului Municipal, o clădire în vârstă de aprox. 250 de ani.

Acolo unde alții nu au îndrăznit nici să se apuce de lucru, noi reușim să terminăm investiție după investiție și să redesenăm, cu tușe moderne, secțiile și clădirile de spital.

Am salvat un palat istoric al Aradului și am creat un spațiu frumos pentru tratatarea afecțiunilor oncologice. Îi mulțumesc vicepremierului României, dl. Catalin Predoiu, că a fost alături de noi în această zi importantă pentru Arad!”, a declarat liberalul Iustin Cionca.

Consiliul Județean Arad are, pe lista de investiții, refacerea Spitalului de Psihiatrie din municipiul Arad și își propune să continue activitatea cu construirea de la zero a sediului Medicinei Legale și cu cel mai mare proiect arădean în sănătatea publică, Complexul Matern-Pediatrie, unde se vor grupa toate secțiile de pediatrie sub același acoperiș.

Investițiile Consiliului Județean Arad în infrastructura medicală nu s-au limitat la construcții.

„Spitalul înseamnă și dotări, și personal. Suntem într-un parteneriat cu Facultatea de Medicină, pentru asigurarea resursei umane, asistenți medicali, medici. Cadre universitare se preocupă de formarea specialiștilor tineri, în care ne punem speranța de mai bine, ca Aradul să devină și datorită lor, cât și investițiilor pe care le derulăm, un pol medical important, care să confere încredere pacienților, care apelează la serviciile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.”, a mai precizat liberalul Iustin Cionca.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: