Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, către grevişti: Cu toţii vrem să avem profesori mulţumiţi şi demni

Iulian Cristache
Iulian Cristache. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / RAUL STEF

Preşedintele Federaţiei Naţionale din a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământul Preuniversitar Iulian Cristache se adresează greviştilor din educaţie, într-o postare pe Facebook, spunându-le că toţi vrem să avem profesori mulţumiţi şi demni, dar nu pe spatele copiilor. ”Aţi primit ce aţi solicitat la prima întâlnire”, le transmite el sindicaliştilor. Cristache le răspunde celor care spun că toţi părinţi vor amânarea examenelor sau repetarea anului.

”Răspund celor care spun că toţi părinţi vor amânarea examenelor sau repetarea anului. Sunt zeci/sute de mesaje primite. Sunt oameni care nu au timp să incite, care nu pierd timpul pe fb, care nu sunt selectaţi la emisiuni.

Cei care, cel puţin la nivel declarativ, spuneţi că doriţi chiar şi amânarea anului şcolar, vă recomand ca… în semn de solidaritate cu profesorii… să vă lăsaţi „repetenţi” copiii un an de zile. Să vedem câţi elevi vă vor asculta. Vă hrăniţi cu manipulări? Chiar vreţi să vă cred că sunteţi în stare să pierdeţi un an din viaţa copiilor?”, scrie Cristache.

El afirmă că ”în acest moment, copiii devin monedă de negociere, e foarte uşor de văzut”.

Cristache are un mesaj şi pentru cadrele didactice: ”Nimeni nu spune că salarizarea dvs. este una corespunzătoare. Nimeni! Cu toţii vrem să avem profesori mulţumiţi şi demni, dar nu pe spatele copiilor noştri. Referitor la cererile sindicatelor. Domnilor/doamnelor… aţi primit ce aţi solicitat la prima întâlnire. Vreţi să ne minţim? Că nu vă mulţumeşte, că nu mai aveţi încredere… e cu totul altceva”.

El le spune sindicaliştilor că nu ştiu să negocieze, o fac în forţă şi neprincipial.

Iulian Cristache are şi un Post Scriptum. ”Lăsaţi aici numele şi prenumele, mă refer la cei care vreţi „repetenţia”. Vreţi? Verificăm după ce greva încetează”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL