Președintele Iohannis va vizita răniții din incendiul de la Crevedia

Youtube

Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că preşedintele Klaus Iohannis merge la ora 15.00 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru a vizita răniţii din incendiul de la Crevedia.

Vizita şefului statului la Spitalul Clinic de Urgenţă din Capitală vine după ce i-a primit la Palatul Cotroceni pe şefii de misiuni diplomatice, de oficii consulare şi pe directorii Institutelor culturale româneşti, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că mai sunt 3 pacienţi internaţi la spitalele Floreasca şi Bagdasar din Capitală care sunt în stare critică, după exploziile de la Crevedia, iar prognosticul este rezervat în privinţa lor, deoarece au arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

Totodată, pacientul dus la Milano care se află în stare critică va fi transferat într-o clinică specializată. Alţi 12 pacienţi au fost externaţi în cursul zilei de luni.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: