Conducerea Parlamentului a fost informată de preşedintele Klaus Iohannis că a aprobat tranzitarea prin România a echipamentelor donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari. Informarea a fost transmisă comisiilor de apărare şi va intra la vot pe ordinea de zi a următorului plen comun.
Pe agenda şedinţei conducerii reunite a celor două Camere ale Parlamentului de luni se află scrisoare din partea preşedintelui Klaus Iohannis, prin care informează Parlamentul României că a aprobat tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de către Finlanda Ucrainei şi instruirea unui număr de aproximativ 50 de militari ucrainieni.
Informarea şefului statului a fost transmisă comisiilor de apărare şi va intra la vot pe ordinea de zi a următorului plen comun.
Birourile reunite mai discută un Memorandum intern privind Semnarea Memorandumului de Înţelegere între Parlamentul României şi Adunarea Parlamentară a OSCE în vederea organizării la Bucureşti a celei de-a 31-a Sesiuni anuale a AP OSCE şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News