Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, transmite Administraţia Prezidenţială. Pe 11 martie 2024, Senatul a adoptat decizional proiectul, după cererea de reexaminare a şefului statului, iar actul normativ stabileşte că plenul Consiliului Concurenţei este format din nouă membri, aceştia având un mandat de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. În forma iniţială a legii 21/1996 erau şapte membri în plenul Consiliului Concurenţei.
Legea modifică legea concurenţei 21/1996 şi proiectul a fost iniţiat de un grup de parlamentari PSD în octombrie 2017, adoptată de Senat, în calitate de for decizional, în luna iunie a anului 2020.
Actul normativ a fost sesizat la CCR, însă judecătorii Curţii au respins obiecţiunile de neconstituţionalitate în septembrie 2020, iar cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis a fost transmisă Parlamentului în noiembrie 2020.
Astfel, Camera Deputaţilor a reexaminat legea în urma cererii formulate de către şeful statului şi s-a pronunţat prin vot pe 20 decembrie 2022.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News