Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri la Palatul Cotroceni pe Regele Charles al III-lea

foto: presidency.ro
foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care va fi susţinută o alocuţiune.

Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la 15.30, vineri.

Regele Charles al III-lea va fi primit cu ceremonie oficială. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic şi va avea loc şi o alocuţiune. Potrivit unor surse, acesta nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri, scrie news.ro.

Ultima vizită a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: