Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York

Sursa foto: Facebook/ Klaus Iohannis

În această săptămână are loc la New York, în cadrul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, cea mai importantă reuniune a ONU în cadrul căreia liderii mondiali supun dezbaterii provocările cu care se confruntă comunitatea internațională și trasează prioritățile pe agendă.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.

Ţara noastră va fi reprezentată de o delegație condusă de președintele Klaus Iohannis. Relatează Alina Stănuță.

Reporter: Șeful statului va susține miercuri intervenția națională în plenul Adunării Generale și va pleda pentru menținea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale şi globale.

De asemenea, Klaus Iohannis va accentua eforturile și contribuția României pe toate palierele la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate, precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.

În intervenția sa, Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: