Președintele reacționează după decizia CJUE privind prescripția: Parlamentul trebuia să corecteze legea

Nicușor Dan
Foto: Facebook / Nicusor Dan

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, despre decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, că vina principală pentru această situație revine Parlamentului pentru că trebuia o corecție legislativă care nu s-a întâmplat în niște ani de zile.

„Un lucru care trebuie spus este că vina principală pentru această situație revine Parlamentului. Noi am avut o decizie a Curții Constituționale, care trebuia urmată într-un termen constituțional, dacă nu mă înșel, de 45 de zile (..) trebuia o corecție legislativă care nu s-a întâmplat în niște ani de zile. Ăsta este punctul de la care am plecat”, a spus președintele Nicușor Dan, despre decizia CJUE, potrivit news.ro.

El a precizat că, mai departe, dreptul nu este o știință exacta iar actul de justiție înseamnă să pui în balanță niște principii de drept.

„Curtea de Justiție a avut opinie, Înalta Curte a avut opinie. Azi sau ieri, Curtea de Justiție a Uniunii a venit să clarifice această chestiune. Deciziile Curții de Justiție ale Uniunii Europene sunt obligatorii, vor fi respectate în România”, a mai spus șeful statului.

„A fost o decizie a Curții Constituționale, cu privire la niște articole din Codul penal, mai precis, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale niște prevederi, și, conform Constituției, Parlamentul ar fi trebuit să intervină în 45 de zile, sper că nu mă înșel, astfel încât să dea o procedură clară pentru acea situație. Parlamentul nu a făcut lucrul ăsta. Și, prin urmare, noi am rămas într-un vid legislativ cu privire la o situație. Înalta Curte a fost chemată, în acest vid de normare concretă, să interpreteze ce zic celelalte norme, cum interpretează din celelalte norme conexe situația pe care Parlamentul ar fi trebuit să o reglementeze, a interpretat într-un sens, dacă nu mă înșel, a pus în balanță două principii, inclusiv cel al legii penale mai favorabile, interpretarea Înaltei Curți a fost infirmată, azi sau ieri, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În momentul în care Curtea de Justiție e infirmă, înseamnă că a interpretat eronat, în acord cu ansamblul de norme care fac împreună dreptul european. Ăsta este comentariul”, a mai spus șeful statului.

El a menționat că, în urma sesizării din nou a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea de Justiție s-a pronunțat expres pe această situație și decizia care este expresă acum a Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie și ea va fi respectată, fără discuție.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat, în 16 iulie, o hotărâre importantă în cauza Lin II, prin care a stabilit că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României cu privire la prescripția răspunderii penale nu este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene în materia fraudei grave care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Decizia continuă linia trasată în cauza Lin I și are efecte semnificative asupra dosarelor penale aflate încă pe rol.

„A fost o decizie a Curții Constituționale, cu privire la niște articole din Codul penal, mai precis, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale niște prevederi, și, conform Constituției, Parlamentul ar fi trebuit să intervină în 45 de zile, sper că nu mă înșel, astfel încât să dea o procedură clară pentru acea situație. Parlamentul nu a făcut lucrul ăsta. Și, prin urmare, noi am rămas într-un vid legislativ cu privire la o situație. Înalta Curte a fost chemată, în acest vid de normare concretă, să interpreteze ce zic celelalte norme, cum interpretează din celelalte norme conexe situația pe care Parlamentul ar fi trebuit să o reglementeze, a interpretat într-un sens, dacă nu mă înșel, a pus în balanță două principii, inclusiv cel al legii penale mai favorabile, interpretarea Înaltei Curți a fost infirmată, azi sau ieri, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În momentul în care Curtea de Justiție e infirmă, înseamnă că a interpretat eronat, în acord cu ansamblul de norme care fac împreună dreptul european. Ăsta este comentariul”, a mai spus șeful statului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: