Președintele României ar putea fi audiat în ancheta privind fotografiile publicate înainte de alegeri de Elena Lasconi

Sursa foto: Elena Lasconi

Președintele Nicușor Dan ar putea fi audiat ca parte vătămată în ancheta DIICOT legată de fotografiile făcute publice, înainte de alegerile prezidențiale din luna mai 2025, de Elena Lasconi. Potrivit respectivelor fotografii, șeful statului s-ar fi întâlnit cu Victor Ponta și cu generalul Florian Coldea într-o vilă.

Procurorii DIICOT au ajuns la concluzia că cei trei protagoniști sunt… actori. Detaliile dezvăluite de anchetatori arată o operațiune bine pusă la punct, cu actori profesioniști și tehnologie avansată, inclusiv inteligență artificială. În spatele acestei puneri în scenă stau trei actori profesioniști: Răzvan Florin Bratu în rolul lui Nicușor Dan, Cristian Alexandru Năstăsoiu în rolul lui Victor Ponta și Marian Cojocaru în rolul lui Florian Coldea.

Potrivit anchetatorilor, această așa-zisă întâlnire nu a avut loc niciodată. Înscenarea a fost pusă la cale de doi tineri care, pe atunci, colaborau cu staff-urile de campanie ale lui Nicușor Dan. Actorii ar fi fost machiați astfel încât să semene cât mai bine cu personajele interpetate, iar acum anchetatorii verifică dacă s-a intervenit și digital asupra imaginilor.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: