Președintele ucrainean Zelenski s-a întâlnit cu Papa Francisc și urmează să discute cu cancelarul german Scholz

Volodimir Zelenski
Sursa foto: Facebook

Papa Francisc l-a primit vineri la Vatican pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a avut o întrevedere privată de 35 de minute la palatul apostolic, informează Reuters şi ANSA.

A fost a doua întâlnire a celor doi, după cea din iulie, cu ocazia summitului G7 din Italia.

Suveranul pontif a fost criticat în martie de mai mulţi oficiali de la Kiev după ce a sugerat că Ucraina ar trebui să aibă curajul de a ridica steagul alb şi de a negocia încheierea războiului cu Rusia. Zelenski a respins atunci poziţia lui Francisc ca pe o „meditaţie virtuală”, de la distanţă.

Acum, el i-a oferit papei o pictură în ulei intitulată „Masacrul de la Bucea. Povestea Maricicăi” şi a primit în schimb, printre altele, o placă din bronz cu o floare şi inscripţia „Pacea este o floare fragilă” şi cartea „Persecutaţi pentru adevăr. Greco-catolicii ucraineni în spatele cortinei de fier”.

Preşedintele ucrainean se află într-un turneu prin Europa, pentru a le prezenta aşa-numitul său „plan pentru victorie” liderilor din Regatul Unit, Franţa, Italia şi Germania.

Sâmbătă, în oraşul german Ramstein era programat un summit cu participarea reprezentanţilor a 50 de ţări aliate. Evenimentul a fost însă amânat deoarece preşedintele american Joe Biden a decis să rămână în Statele Unite pentru a se ocupa de efectele uraganului Milton, care a afectat grav Florida.

Zelenski urmează să discute totuşi, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, transmite dpa. Este a doua sa vizită în Germania într-un interval de numai cinci săptămâni.

La începutul lui septembrie, şeful statului ucrainean a participat la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, la Ramstein, şi s-a întâlnit cu Scholz la Frankfurt. După trei săptămâni, el a mai avut o scurtă întrevedere cu şeful guvernului german şi la New York, înaintea Adunării Generale a ONU.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: