Președintele unei țări occidentale a vizitat în secret România. „Nu ni s-a mai întâmplat”

Sursa foto: Petr Pavel

Președintele Cehiei Petr Pavel își petrece vacanța în România, a anunțaț Lia Olguța Vasilescu. Primarul din Craiova a povestit că, acum două săptămâni, cineva a sunat la primărie și a cerut recomandări turistice, spunând că va veni în oraș o echipă de la televiziune națională, însă astăzi a aflat că e vorba despre șeful de stat ceh.

„În urmă cu două săptămâni, cineva a sunat la Primăria Craiova spunând ca urmează să ajungă în oraș o echipă de la televiziunea națională din Cehia și vrea niște recomandări turistice. Cum ne-am obișnuit cu astfel de vizite (tocmai ce a plecat o echipă de la televiziunea națională din Grecia), nu ni s-a părut nimic ciudat”, a scirs Lia Olguța Vasilescu, luni pe Facebook.

Social-democrata a mai spus că angajații primăriei din Craiova „au fost apoi sunați de la televiziunea cehă, am crezut noi, care au spus exact unde vor să ajungă, centrul vechi și Parcul Romanescu și nu au acceptat să îi însoțească cineva din partea noastră, ceea ce nu ni s-a mai întâmplat”.

„Solicitau doar sprijin în caz că ar avea nevoie de ceva, ceea ce, desigur, au fost asigurați că vor primi. Azi dimineață am aflat că nu echipa tv a fost în Craiova, ci președintele Cehiei, Petr Pavel. Ne bucurăm de o vizită așa importantă și sperăm să îi fi plăcut orașul!”, a conchis ea.

Un român a povestit, pe platforma X, momentul în care l-a văzut pe președintele ceh în vârstă de 63 de ani trecând prin fața casei în care locuiește.

„Aia de lângă el sunt un translator (presupun eu, domnul cu părul lung) și dispozitivul de securitate. Strada nu e deloc pustie, e o zonă de case aproape de centru Craiovei. Domnul Pavel se deplasa dinspre centrul Craiovei spre parcul N. Romanescu. Nu vei găsi niciun fel de informații publice privind prezența sa în România, pentru că nu a venit să-l vadă lumea, ci în vacanță. L-am văzut (și nu mi-a venit să cred) pur și simplu pentru că trecea prin fața casei în care locuiesc. În mână are un aparat de fotografiat”, a scris el.

Românul a publicat și imagini cu liderul Cehiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: