Cu doar șapte zile înainte de termenul legal până la desființarea prețurilor plafonate la energie, Bogdan Ivan, noul (viitor) ministru al Energiei dă de înțeles că momentul liberalizării ar putea fi amânat, până la momentul în care schema de sprijin pentru consumatorii vulerabili va fi definitivată.
El a declarat ziariștilor, după audierile din Parlament, că trebuie găsită o soluție pentru a nu ajunge în conflict cu UE (“un infringement ar fi un dezastru”) dar că e nevoie de un mecanism simplu pentru ca oamenii pentru care o creștere de factură de 30 de lei înseamnă “mult” să poată primii ajutorul de la stat. Ajutor despre care nici acum nu se știe dacă va fi de 36 sau 72 de lei pe lună.
„Astăzi sunt aproximativ 3,7 milioane de români care au consumat în medie 57 kWh. Putem să vorbim de un apartament mic. În această formulă este evident că vorbim despre persoane cărora li se adresează această schema, de aproximativ 3,7 milioane de beneficiari. Este o discuție daca mecanismul propus inițial de un voucher care sa fie acordat in baza venitului persoanelor din gospodărie, care a propus ca persoanele singure să aibă sub 2.500 de lei și unde sunt mai multe persoane într-o locuință sa fie mecanism pentru venituri până la 1.700 lei. Plecand de la această premisă, se face un calcul dacă vorbim de o alocare bugetară pentru un voucher de 72 sau 36 lei și e o decizie care va trebui luată la nivel guvernamental. E o decizie care depinde mult de ministerul Finanțelor și de cum vom face operațional acest mecanism.
A doua discuție este despre cum putem să evităm procedura de infringement care este asociată schemei de plafonare-compensare care este valabilă până la data de 30 iunie. Și acolo am început împreuna cu ministrul Burduja discuții cu Comisia Europeană și cu alte state din Europa Centrală și de Est, care sunt într-o situația similară. pentru a face front comun și a explica Comisiei situația în care se află țara noastră și 3,7 milioane de oameni care riscă să aibă factura la energie dublată de la 30 și ceva de lei, 40 de lei, la 80 de lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News