Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD şi candidatul acestei formaţiuni la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, în judeţul Bistriţa-Năsăud, că „disputele politice vin şi pleacă” şi a punctat că este nevoie de „un plan de ţară”.
„De fapt, noi vorbim de un plan. (…) un plan pornit când am aderat la Uniunea Europeană. Trebuie să înţelegem, odată pentru totdeauna: campaniile electorale şi disputele politice vin şi pleacă. Şi să înţelegem că trebuie un consens minim pe un plan de ţară şi pe o direcţie a României, dacă vrem să ne dezvoltăm uniform, să ţinem cont de toţi românii, să nu mai facem diferenţe. Şi eu cred că, în acest moment, în lume şi, mai ales, în Europa, care a plătit cea mai mare factură a războiului pornit total incorect de Federaţia Rusă în Ucraina, cea mai mare factură plătită şi care a afectat nivelul de trai al europenilor, eu cred că avem nevoie de acest plan de ţară, pe care să-l respectăm şi trebuie să înţelegem că ideologia nu contează”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a adăugat că următorii ani înseamnă dezvoltare.
„Dacă înţelegem aceste lucruri, nu vom pierde acest ultim tren de dezvoltare a României prin PNRR. Tot timpul suntem cumva tentaţi să vorbim de bani, dar PNRR-ul, de fapt, în esenţa lui înseamnă reforme. Banii vin în urma reformelor. Pentru că, chiar dacă te dezvolţi, dacă nu aplici reforme, această dezvoltare este sustenabilă pe o perioadă scurtă de timp, atunci când faci investiţiile şi îţi vin imediat în bugetul de stat. Dar când am terminat”, a spus Ciolacu.
Liderul PSD s-a referit şi la investiţia pe care a vizitat-o vineri la Bistriţa, o fabrică în care se va produce o folie pe care România o importa până acum.
„În acest moment, România nu mai este nevoită să o importe. Cu alte cuvinte, deja am redus din deficitul balanţei comerciale”, a spus premierul, adăugând că statul trebuie să încurajeze exportul.
El a apreciat că este necesară o dezvoltare în paralel, respectiv ca statul să continue investiţiile în spitale, în educaţie, în infrastructură, împreună cu dezvoltarea mediului privat.
„Reindustrializarea se face împreună cu mediul privat”, a spus acesta.
Prim-ministrul a mai spus că, din punctul său de vedere, cea mai mare provocare este deficitul comercial.
„Şi aici trebuie să intervenim şi prin micro-management, fiindcă asta facem, trebuie să vedem care sunt produsele şi materialele pe care le importă România şi statul trebuie să vină cu scheme de ajutor de stat, cu ghiduri pentru fondurile europene focalizat pe acest lucru”, a declarat Ciolacu.
Liderul PSD a participat, vineri, la inaugurarea fabricii Opal-Teraplast Bistriţa.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News