Preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru a trăi într-o ţară în care copiii să-şi dorească să rămână.
„Pentru mine este o zi specială, fiul meu cel mic a votat pentru prima dată (…). Am votat un om, un candidat care îmi oferă garanţia că respectă toţi românii, indiferent unde se află ei pe această planetă. Am votat un candidat care iubeşte familia românească, iubeşte tradiţiile româneşti. Am votat pentru un candidat bine pregătit. Care, îmi oferă mie şi nouă tuturor românilor garanţia că România va fi o ţară europeană, o ţară în care copiii noştri să-şi dorească să rămână şi nu o ţară din care să-şi dorească să plece şi sunt convins, eu votând din ’90 până astăzi de fiecare dată candidatul care a câştigat preşedinţia, sunt convins că şi astăzi votul meu a mers către câştigător”, a spus Gigel Ştirbu.
Deputatul a votat duminică dimineaţa, la Şcoala „George Poboran” din Slatina, alături de soţia şi unul dintre fii lui, Călin, care a votat pentru prima dată.
Gigel Ştirbu a îndemnat populaţia să se prezinte la urne, susţinând că pentru dreptul la vot „în ’89 au murit oameni”.
Până la această oră, în judeţul Olt au votat 22.700 de alegători, reprezentând 6,62 % din totalul alegătorilor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News