Prezidenţiale2024. S-a încheiat campania electorală

Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00.

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea.

După încheierea campaniei, este interzisă continuarea propagandei electorale, potrivit hotărârii Biroului Electoral Central.

Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei se înţelege: afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, precum şi difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, care se referă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024; sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiţi candidaţi la aceste alegeri.

În schimb, după încheierea campaniei electorale, menţinerea conţinutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet şi pe platformele online de socializare şi care nu face obiectul unei promovări plătite pentru afişarea respectivului conţinut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acţiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei.

De asemenea, după încheierea campaniei electorale la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, continuarea propagandei electorale care se referă exclusiv şi neechivoc la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an nu constituie continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din anul 2024, după cum a precizat BEC.

În perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale şi până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală.

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege preşedintele, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară.

Bucureştenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne şi pentru a-şi spune părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul iniţiat de primarul general Nicuşor Dan.

Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, alegătorii din Capitală vor vota atât la primul tur al prezidenţialelor, cât şi la referendum în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, pe buletine de vot separate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: