Primăria Sectorului 1 anunţă că a trimis notificarea de evacuare pentru societatea care a administrat Piaţa 16 Februarie şi va începe demolarea construcţiilor ilegale de pe domeniul public, asigurându-se însă că preluarea pieţei nu va fi anulată în instanţă. Precizările vin după ce presa a relatat că piaţa este ocupată ilegal de un controversat om de afaceri, trimis în judecată.
”Primăria Sectorului 1 îşi menţine ferm intenţia de a moderniza Piaţa 16 Februarie, dar va face acest lucru cu respectarea legii, asigurându-se că preluarea de la societatea privată care a administrat-o şi refacerea acesteia se vor realiza fără riscul de a fi anulate în instanţă”, a transmis instituţia, marţi, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, blocajul privind Piaţa 16 Februarie îşi are originea în perioada mandatului fostului primar, când evacuarea nu a fost demarată, iar administraţia de atunci nu a soluţionat în timp util situaţia contractuală. Astfel, din luna iulie 2024 s-a aflat pe rolul instanţei cererea societăţii Teomod Style Trading SRL pentru prelungirea contractului, cerere depusă la Primărie în 27 mai 2024. Reprezentanţii Primăriei au arătat că procesul a fost încheiat abia în 29 mai 2025, când instanţa a respins, prin sentinţa civilă nr. 5711, cererea societăţii Teomod Style Trading SRL de prelungire a contractului. Aceasta înseamnă 12 luni de întârziere în demersul de recuperare a pieţei.
După primirea motivării sentinţei judecătoreşti (11 iunie 2025), Primăria Sectorului 1 a pus-o în executare şi a notificat la data de 24 iulie 2025 societatea Teomod Style Trading SRL, solicitând eliberarea spaţiului ocupat, fără drept, în termenul impus de lege, adică 30 de zile de la data primirii acesteia. Această notificare a fost înregistrată şi la Biroul Executorului Judecătoresc Dobra & Căliman cu numărul 11119/25.07.2025.
”Toate aceste demersuri, care au ca scop readucerea pieţei în administrarea directă a Primăriei, au fost luate în baza unei hotărâri a Consiliului Local votată la 30 ianuarie 2025. După expirarea termenului de 30 de zile acordat prin notificare, Primăria Sectorului 1 va întreprinde demersurile legale în vederea preluării în administrare a Pieţei 16 Februarie. La această oră ne aflăm încă în interiorul termenului legal acordat prin notificarea de evacuare, iar orice acţiune înainte de acest termen ar fi nelegală şi ar expune Primăria unor litigii costisitoare”, a menţionat sursa citată.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News